Ouăle de Paşte NU se vopsesc niciodată în Vinerea Mare

In credinta crestina, ouale de Paste simbolizeaza mormantul lui Iisus Hristos, care s-a deschis in noaptea Invierii. Acesta este si motivul pentru care crestinii, atunci cand se intalnesc sau ciocnesc oua rosii, folosesc expresiile: “Hristos a Inviat! Adevarat a Inviat!”.Din punct de vedere simbolic, ouale au fost mereu asociate cu renasterea, inceputurile sau Invierea Domnului. Culoarea rosie se spune ca ar trimite la sange, la viata si la jertfa facuta de Hristos pe cruce.

Vopsitul oualor de Paste se realizeaza de obicei in joia sau sambata din saptamana de dinaintea Pastelui, niciodata in Vinerea Mare. In prima zi de Paste, oul se ciocneste numai cap in cap (varfurile ascutite), aceasta operatie fiind facuta prima data de barbat, care este capul familiei. In mod obisnuit, ouale se vopsesc intr-o singura culoare, rosul, dar se folosesc si alte culori, fiecare cu semnificatia specifica. Ouale monocrome (rosii) mai sunt numite in Bucovina merisoare, iar cele monocrome cu ornamente sunt numite incondeiate. Ouale policrome cu ornamentatie sunt numite muncite sau necajite. Alte denumiri care se mai intalnesc in special in nordul Moldovei sunt inchistrite sau impistrite. Intre timp, au mai aparut si ouale cu ornament in relief din ceara sau cu aplicatii de margele, dar acestea sunt „mai moderne“, scrie ortodoxia.me.

In mod obisnuit, ouale se vopsesc intr-o singura culoare, rosul, dar se folosesc si alte culori, fiecare cu semnificatia specifica. Ouale monocrome (rosii) mai sunt numite in Bucovina merisoare, iar cele monocrome cu ornamente sunt numite incondeiate. Ouale policrome cu ornamentatie sunt numite muncite sau necajite. Alte denumiri care se mai intalnesc in special in nordul Moldovei sunt inchistrite sau impistrite. Intre timp, au mai aparut si ouale cu ornament in relief din ceara sau cu aplicatii de margele, dar acestea sunt „mai moderne“, remarca Ovidiu Focsa.In mod traditional, culorile folosite la vopsire sunt naturale. Rosu se obtine din flori de sovarf, galbenul din coji de ceapa sau frunze de mesteacan, iar verdele se obtine din frunze de nuc. Principalul instrument cu care se ornamenteaza ouale este chisita. Printre simbolurile folosite, cel mai frecvent este cel al crucii. Soarele, luna sau steaua ciobanului apar si ele, dar stilizate.

In trecut, cum nu existau vopsele gata preparate, culorile utilizate se obtineau in mod natural, fierbandu-se frunzele, florile, coaja sau tulpina anumitor plante.

Sfaturi utile:

–Ca ouale sa nu se sparga, acestea trebuie sa se gaseasca la temperatura camerei cel putin o ora.

-Apa in care se fierb trebuie sa fie rece, se poate de pus in apa o lingura cu sare.

-Pentru ca ouale de Paste sa fie stralucitoare, dupa ce sunt vopsite, inmuiati o carpa moale din bumbac in ulei si lustruiti-le.

-Ouale albe se coloreaza mai deschis, iar daca vreti sa vopsiti culori mai inchise atunci folositi oua mai inchise, la culoare.

-Ouale se asaza intr-o oala. Se adauga apa pana sint acoperite.

-Se adauga doua lingurite de otet alb.

-Se adauga vopseaua naturala in functie de preferinte. Cu cat vopseaua este mai concentrata, cu atat mai intense vor fi culorile.

Produsele naturale pentru vopsirea oualelor sunt la indemana oricui, asa ca trebuie doar sa le depistati prin casa si sa le folositi.

Cum obtinem culorile

Prima metoda: Cu coaja de ceapa:

Ingrediente:

foitele de la 1 kg de ceapa rosie
500 ml apa
5 oua
2 linguri de otet
un praf de sare

Coaja de ceapa este cea mai vestita metoda. Se vopseste de la culoare galbena pana la maro inchis.Culoarea depinde de concentratia vopselei. Se fierb cojile la foc incet 15 minute, se lasa sa se raceasca, se strecoara si se toarna peste ouale fierte. Lasam ouale in vopsea pana se primeste culoarea dorita.

b) Luam o crenguta mica de patrunjel,( frunza de trifoi, marar) fixeaz-o pe ou, apoi dintr-un ciorap de nailon vechi, taie o bucata si inveleste oul bine, astfel incat sa nu se miste (se leaga la ambele capete). Pune oul in vopsea si cand crezi ca ai obtinut culoarea dorita, scoate-l si lasa-l sa se usuce. Dupa ce s-a uscat bine, indeparteaza bucata de nailon.

Cu frunze de mesteacan:

Daca vreti ca ouale sa aiba culoarea galbena sau aurie pregateste vopseaua din frunze de mesteacan verzi sau uscate, care se fierb 15 minute, apoi se lasa sa se raceasca 20 minute, se strecoara. Ouale spalate se pun in solutia primita si se fierb 10 minute.

Cu suc de fructe sau legume:

Pentru metoda aceasta ouale se fierb, apoi se toarna peste ele ca sa le acopere sucul, in dependenta de ce culoare doresti.

Verde – foi de spanac, urzici verzi,patrunjel (sau alte legume cu frunza verde).

Albastru – frunze de varza rosie.

Maro – ceai negru sau cafea.

Roz – coaja de ceapa rosie, sfecla proaspata

Portocaliu – coaja de ceapa alba, morcovi

Galben – coaja de portocale sau lamiie, morcovi

Vopsea in bulinute:

a) Ouale spalate si ude se dau prin orez uscat, se infasoara atent in tifon (capetele se leaga strans cu ata ca sa se lipeasca bine orezul de ou) si apoi se fierb in coaja de ceapa, dupa metoda obisnuita.

b) Cumparam puncte cu adeziv pe spate(care servesc la birou pentru a marca diverse documente). Acestea se lipesc pe ou, se introduc in culoarea dorita, apoi le scoatem din vopsea, le uscam si indepartam atent punctele.

Inainte de a scufunda ouale in culoare, pictati pe coaja acestora ornamente, puncte sau diverse modele cu suc de lamaie. Acest lucru functioneaza cel mai bine daca utilizati un betisor cu putina vata in varf cu ajutorul caruia sa faceti aceasta procedura. Se lasa apoi sa se usuce coaja, iar apoi oul se introduce in vopsea. Aceasta nu va prinde acolo unde ati trasat linii cu betigasul, astfel incat oul va avea parte de modele albe delicate, iar in rest va fi invelit de culoarea frumoasa pe care am ales-o.

Puteti sa aplicati aceste modele naturale pe oua, inainte sa fie introduse in vasul de vopsit, cum ar fi frunze de patrunjel, marar sau frunze de la flori (trifoi) precum si petalele acestora, dupa care sunt acoperite si legate cu ciorapi de matase, pentru a fixa frunzele pe ou si introduceti-le in vopsea.

Femeia poate să facă absolut orice – Un bărbat nu poate să facă chiar orice

Egalitatea nu are limite, barbatul este egal cu sotia lui. Relatia de supunere este relatia Hristos-Biserica.

Daca vreti va pot spune eu ca barbatul nu este egal cu femeia, femeia este superioara barbatului si de aici nu mai este egalitate.

Dar asta este o parere personala, nu putem vorbi despre asta, pentru ca exceptand sacerdotiul, femeia poate sa faca absolut tot.

Un barbat nu poate sa faca tot, spre exemplu nu poate sa iubeasca desavarsit, nu poate, n-are putere.

Va dau un exemplu, un barbat nu poate sa stea 6-7 luni nedormit, decat cateva minute sau 2-3 ore pe noapte langa copilul lui bolnav, pe cand sotia lui, femeia, poate sa stea.

De ce?

Pentru ca ea poate iubi desavarsit. Nu iubeste asa teoretic, ea isi iubeste copilul si sta langa capataiul copilului luni de zile, doarme pe scaun. Barbatul nu, scrie ortodoxia.ro.

El nu are aceasta putere. Sau cati barbati isi iarta sotiile lor cand gresesc, foarte putini!

Cate femei, aproape toate, isi iarta barbatii! Pentru ca au o putere de iubire mai mare.

Parintele Nicolae Tanase

Iată unde se pune salcia sfințită de Florii și ce trebuie să faci cu ramurile după ce se usucă

Salcia este nelipsita la sarbatoarea Floriilor. Credinciosii merg la slujba cu ramurile si dupa ce sunt sfintite le pun la icoane, geamuri, usi, porti sau le utilizeaza in gospodarie.

Cu totii stim de traditia de a veni la biserica cu flori si crengute verzi, care se sfintesc si se duc acasa, se pun langa sau la icoana, scrie fabricatinromania.info. Dar ce facem peste o saptamana-doua-trei cand florile se ofilesc, crengutele se usuca?

Ce spun Sfinții Părinți: ”Cel mai potrivit ar fi ca ramurelele (stalparile) binecuvantate in Duminica Floriilor, sa fie arse, atunci cand se usuca sau, daca prima varianta este mai greu de pus in practica (mai ales la oras) cred ca ar putea fi ingropate, pentru a se „reintoarce” in natura. Oricum, ar trebui pastrate cat mai mult timp.

In nici un caz nu ar trebui aruncate la gunoi/tomberon, ca semn de respect pentru binecuvantarea lui Dumnezeu, ce a venit asupra lor, prin rugaciunea speciala pe care preotul o rosteste in Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim.

Bucurii de la Domnul!”

Cea mai frumoasă Rugăciune de Paște pentru copilul tău

Cea mai frumoasa rugaciune de Paste pentru copilul tau!

Tata din Ceruri, Te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar in acest moment.

Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite.

Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti, chiar in acest moment.

Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta.

Acolo unde exista indoiala, te rog sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau.

Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti.

Binecuvinteaza-le Tu caminul, familia, munca, da-le Intelepciune si Lumina in viata lor.

Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea.

Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor.

Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.

Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfanta, In Numele Fiului Tau, Iisus Hristos.

Doamne, Tata, Fiule si Duhule Sfint, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere.

Amin

Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta – Iată toate motivele

-Parinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul in­vidios?

-De la diavol vine, de unde din alta parte?! Ce va spuneam eu pana acum? Toti cei care se duc la biserica, toti cei care se marturisesc, toti cei care se scoala noaptea la rugaciune, fac lucruri bune, scrie mesajeinspirationale.com

Dar cel mai mult conteaza sa ne pazim si sa nu osandim. De ce tot zic eu sa nu osandim? Pentru ca o sa obser­vati si fratiile voastre ca patima osanditului o au inde­osebi oamenii cei invidiosi…

-Dar ne putem apropia de cei invidiosi? Putem sa-i indreptam?

-Putem sa ne apropiem de ei, dar cu grija, caci toti acei care au invidie in suflete sunt oameni foarte periculosi.

Sa tineti minte de la mine: omului invidios sa nu-i spui niciodata bucuria ta! Spune-i doar scarba ta, numai supararea pe care o ai. Ca, daca ii spui scarba ta, el se va linisti.

-Asa ii linistim, vazandu-ne intristati?

-Asa, asa… Adica sa nu ne bazam pe aceia, sa le spunem doar necazurile noastre… Exact. Tine minte asa: sa nu te jeluiesti niciodata la omul invidios, caci cu nimic nu te va ajuta.

Pentru ca omul invidios nu te poate ajuta, caci in el salasluieste un duh necurat, nu Duhul lui Dumnezeu.

Cine are Duhul lui Dumnezeu, are dragoste, are mila, iarta, e iubitor si milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.

Extras din „Convorbiri cu parintele Proclu Nicau – pustnicul din Muntii Neamtului”

Rugăciunea pe care trebuie să o rostească orice credincios astăzi, în Joia Mare

Rugăciunea din sfânta și marea joi face adevărate minuni…

Indiferent ce problem ați întâmpina, se cuvine să cinstiți cum se cuvine Joia Mare, zi în care să citiți neapărat o rugăciune despre care se spune că are o putere deosebită.

Rugăciune

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut!

Apoi, luând pâine şi vi n în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sâ ngele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sâ ngele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre”.

Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor adormiți.

Ajută-mă, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Amin”.

Lecția scurtă predată de un psiholog, care îți va schimba viața: „Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel, pentru că tu ești fidel! Nimeni nu ți-e dator să-ți împrumute bani…”

Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale.

Nimeni.
Cu nimic.
Nu e dator.
Așa simplu…

Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești.

Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se imprietenească, să se comporte sincer și onest cu tine.

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva.

Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile.

Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească.
Să-ți împrumute bani.
Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale.

Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta.

Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun.

Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji.

Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente.
Cu bunătate.
Cu recunoștință.

Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el.
Ai înțeles?

Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator.
Niciodată și nicicum.

Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)?

Dezamăgit(ă)?

Nu. Nu. NU.
Privește altfel lucrurile.
Este vorba despre iertarea profundă.

Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire și recunoștință.

Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai:

Un cuvânt bun.
Cererea unui ajutor.
Un zâmbet.

De fapt, problema era în tine, doar în tine.

Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări,cu „vreau” și „îmi ești dator să”?

Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale.

Și asta este foarte important în relațiile interpersonale.

„Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste.

Respectă alegerea celuilalt.

Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic.

Asta e primul pas.

Mergi mai departe fără așteptări.

Nu mai lupta împotriva tuturor.

A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat.

Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți.

Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent.

Acum ești liber(ă).

Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă).

Liber(ă) pur și simplu să fii.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic.

Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic.

Trăiește și iubește!

Săptămâna Patimilor – Iată semnificaţia fiecarei zile din Săptămâna Mare

Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.

În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viata Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocãintã, dar si de nãdejde. Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc.

Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi si trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pastile Crucii”, este cu adevãrat începutul Pastelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.

Lunea cea mare

“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)

În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã.

Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.

Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic.

“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)

Martea cea Mare

Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).

Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi si aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte cãci împreunã cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru cã, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã nestiutã este ziua si ceasul sfârsitului vietii.

Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevãr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.

“La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind si strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Miercurea cea Mare

În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimã.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.

“Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simtind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironositã si tânguindu-se, a adus tie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)

Joia Cinei celei de Tainã

“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”. (Tropar)

Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: Spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si Vânzarea si prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrãcat hainele si El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rusineze, iar celorlalti sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãti: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildã. La sfârsitul mesei aduce vorbã si despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit sã-L prindã. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.

Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor

În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.

Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însãsi; mântuitoare – pentru cã ele sunt pretul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricosãtoare – pentru cã nu poate fi ceva mai înfricosãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.

În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului.

Seara sãvârsim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, si s-au spãimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)

Sâmbãta Mare

În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã vesnicã.

Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:

“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatãlui. Si-a dat si propriul Sãu sânge, pret de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despãrtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întelesul unei putreziri a trupului.

Dupã-amiazã sãvârsim Liturghia Sfântului Vasile unitã cu vecernia.

“Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratilor si Domnul domnilor merge sã se junghie si sã se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toatã cãpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

de Preot Sabin Voda (Alba-Iulia)

Iată ce cred psihologii despre oamenii care plâng foarte des și la orice ocazie

Conform Elite Newsfeed, plânsul reprezintă lacrimile ce curg din ochi în urma unei sensibilizări emoționale puternice.

Poate fi vorba atât de tristețe, cât și de bucurie sau furie. Unii oameni consideră că plânsul este un semn de slăbiciune, dar nu în zadar se spune că un om cu adevărat curajos este cel care nu se teme să-și arate lacrimile.

Pare uimitor, dar plânsul este de fapt benefic pentru sănătate. Iată ce spun psihologii despre oamenii care plâng des și cu orice ocazie:

1. Plânsul indică un om bun la suflet și un prieten devotat:

Mai ales în momentele dificile, când tu poți plânge pe umărul său și el pe umărul tău. E suficient să verși o lacrimă, să îți exprimi toată durerea și să te deschizi omului care te înțelege și te compătimește.

2. Plânsul e o dovadă că nu vă este frică de propriile sentimente:

Problemele în familie, stresul, furia, ura, tristețea, dezechilibrul hormonal, anumite boli sau chiar un film sau un cântec emoționant – toți acești factori vă pot sensibiliza, făcându-vă să începeți a plânge.

Atunci când nu evitați să o faceți, căpătați înțelegerea și compasiunea celor din jur, iar dvs. vă umpleți de puteri pentru a depăși situația dificilă.

3. Vă puteți gestiona stresul:

Atunci când vă permiteți să plângeți în orice situație, acest fapt acționează ca un fel de curățare, ca o eliberare de gândurile apăsătoare.

Iar dacă le ții mult în tine și nu le lași să iasă, s-ar putea să te ciocnești cu niște probleme serioase de ordin psihologic și chiar psihic.

4. Plânsul indică un om puternic, pe care nu îl atinge reacția celor din jur:

Noi uneori simțim o slăbiciune și o disperare atât de mare, încât ne închidem în noi înșine. Încercând să ne ascundem durerea după un zâmbet fals, facem de fapt o mare greșeală atât față de cei din jur, cât și față de noi înșine.

Oamenii care nu se tem să plângă sunt cei mai puternici, căci ei își pot controla emoțiile. Dacă ne abținem de la plâns, ne punem sănătatea în pericol!

Medicii îi dăduseră puține speranțe. Anca Sigartău: „Nu știam că Postul poate să aibă o asemenea putere”

Una dintre invitatele Eugeniei Vodă la emisiunea “Profesioniștii” a fost și Anca Sigartău, îndrăgită actrița, care a povestit, la TVR, care a fost cea mai grea perioada din viață peste care a trecut.

“După al doilea copil am divorțat. Nimeni nu a știut că am divorțat în 1993. Lumea știe că am divorțat prin 2000. Al treilea copil l-am făcut după divorț. Bine, lucrurile sunt mai complicate. Am trecut printr-o experiență medicală traumatizantă, în care am avut un diagnostic, o boală în care ți se dă un an de zile să trăieșți.

Și mi s-a spus că un an de zile trăiești cu acest diagnostic. Și cu tratamentul. Pe citostatice, tumoră a crescut 8 cm în 3 săptămâni. Avea o viteză… într-un fel, exploda! Soțul meu se schimbase foarte mult, intrase probabil într-un soi de panică: va rămâne singur cu doi copii. Au trecut 22 de ani de atunci și uite că trăiesc.

Eram în spital și la un moment dat știu că am vrut să ies din spital, pentru că mi-am dat seama că nu mai am foarte mult timp și vreau să fiu acasă, alături de copii. Cât mai am, măcar să fiu cu ei. Am ieșit din spital pe 15 noiembrie, ziua de naștere a bunicii mele.

Știam că începe Postul Crăciunului. Nu aveam nici o informație despre post, despre biserică, despre lucrurile de genul ăsta, dar știam, în interiorul meu, că vreau să încerc. Că trebuie să mă duc acasă să țîn post. Pe 15 noiembrie am ieșit din spital cu niște indici foarte mari, pe 20 decembrie, când m-am întors la control, m-au întrebat: «Unde este tumora?».

Nu mai era. M-a întrebat doctorul ce am făcut, ce tratament. Și i-am spus: «Eu vă spun, dar nu o să credeți». Asta s-a întâmplat. Nu mai există tumoră. Indicii coborâseră foarte mult. Nu știam că Postul poate să aibă o asemenea putere. Din momentul acela am știu că voi trăi”, a spus actrița, într-un dialog memorabil cu realizatoarea de televiziune.

Alte articole